Îngrijirea zilnică de calitate pentru pielea cu probleme, predispusă la acnee, este extrem de importantă. Tratamentul ajută la eliminarea excesului de sebum, păstrează porii curați și accelerează vindecarea acneei. Îngrijire tenului nu ia mult timp, fiind suficient să acorzi atenție acestui lucru de două ori pe zi, pentru a te scăpa de grijile inutile. Și, cel mai important, nu ai nevoie de produse cosmetice scumpe.
Curățarea delicată, dar temeinică
Folosește vârful degetelor sau un prosop extrem de moale (materialele dure sunt strict interzise) pentru a curăța bine fața, inclusiv linia bărbiei, a gâtului și zonele din spatele și fața urechilor. Trebuie să ai grijă să folosești produsul cosmetic cel mai potrivit pentru tipul tău de piele. Dacă acneea nu este foarte pronunțată, atunci este destul de posibil să faci acest lucru, fără produse cosmetice costisitoare. Dă preferință preparatelor care conțin acid salicilic sau peroxid de benzoil. Dacă utilizezi medicamente pentru tratarea acneei, prescrise de medic, trebuie să utilizezi un agent de curățare blând, nemedicamentos. Cea mai bună alegere ar fi Dove Sensitive Skin, Cetaphil Gentle Skin Cleanser sau săpun Neutrogena. Dacă îți faci machiaj pe față sau dacă pielea transpiră în timpul zilei în timp ce faci sport sau antrenament, este recomandabil să cureți fața aplicând un produs de curățare, să clătești și apoi să repeți. Sub nicio formă, nu trebuie să utilizezi procedura de peeling sau săpun antibacterian, deoarece, acestea dăunează pielii cu acnee, și în loc de curățare, o va irita.
Aplicarea unui tonic
Aceste produse cosmetice pot elimina excesul de grăsime, iar unele dintre ele includ ingrediente active împotriva acneei. Aplică tonicul cu ajutorul unui burete sau cu ajutorul unei dischete din bumbac, apoi curăță cu grijă pielea feței și a gâtului, pentru a îndepărta orice urmă de machiaj sau grăsime. Dacă pielea ta este iritată din cauza acneei, atunci cea mai bună alegere sunt produsele fără alcool. În caz contrar, aceste tonice pot provoca o senzație de arsură. Soluțiile tonice sau astringente vor usca sau irita în exces pielea. Aceleași reguli ar trebui să fie urmate și pentru medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală pentru acnee, deoarece, și acestea au un efect de uscare a pielii.
Creme pentru acnee
După ce tonicul s-a uscat complet, aplică pe piele creme anti-acnee. Aceste creme pot fi sub diferite forme speciale. Gelurile și cremele sunt disponibile fără prescripție medicală. Înainte de a trece la următoarea etapă, lasă preparatul să fie absorbit complet de piele. Dacă nu poți găsi produsul potrivit pentru tine, apelează la un dermatolog sau cosmetolog.