Multe femei însărcinate încearcă să îşi imagineze cum arată copilul din pântecul lor. În ajutor le vin imagini de la televizor, cu bebeluşi bucălaţi, durdulii, ochioşi şi zâmbitori.
Însă odată copilul venit pe lume, proaspăta mămică are o mare surpriză. Copilul nu arată cum îşi imagina! Nu este neapărat să fie dezamăgită, dar surprinsă sigur este.
Nu l-am văzut pe Iulain imediat dupa naştere. Asistenta a venit grăbită, l-a băgat într-un scutec şi la fel de grăbită a ieşit. Nu i-am văzut decât în treacăt piciorul vânăt.
Când mi-a fost adus, am fost surprinsă de culoarea pielii, care era gălbuie. Mai apoi am aflat că era vorba despre icter fiziologic şi nu aveam de ce să mă îngrijorez. Pielea capului era acoperită de coji, iar în zona sprâncenelor era foarte grasă. Nu ştiam că acestea erau manifestări ale crustei seboreice.
Şi pentru că s-a născut acoperit de păr, mi-au spus rudele că am petrecut prea mult timp cu câinele. Când de fapt era vorba despre lanugo.:)
Andrei pe cealaltă parte, s-a născut cu pielea roşie. După prima băiţă, şi deci după înlăturarea vernixului , aceasta a rămas foarte uscată şi trei săptămâni s-a descuamat. A avut şi o formă uşoară a acneei bebeluşului, însă şi aceasta a dispărut după câteva săptămâni.
De regulă, pielea unui nou-născut este fie de un roşu intens, fie gălbuie. Mâinile și picioarele pot fi albastru vineţiu, dar asta datorită procesului de maturizare a circulaţiei sângelui. De aceea era piciorul lui Iulian vânăt.:)
Lanugo
Întreaga suprafaţă a pielii poate fi acoperită de lanugo, vernix sau poate chiar ambele. Lanugo este un perişor fin care dispare după două sau trei săptămâni, iar
Vernix
vernixul este o substanță grasă produsă de glandele sebacee ale pielii şi dispare de regulă după prima băiţă. Urmează câteva zile în care pielea capătă un aspect uscat, şi se exfoliază mai ales pe trunchi, tălpi și palme. Când procesul de descuamare se încheie, pielea rămâne fină iar nuanţa roşiatică dispare. În această perioadă, igiena este foarte importantă deoarece porţiunile de piele exfoliată sunt porţi de intrare pentru microbi. De aceea hăinuţele trebuiesc spălate în apă fiartă și călcate la temperatura maximă a fierului.
Cojile de pe pielea capului deranjează mai mult pe mamă decât pe copil. Sunt rezultatul secreţiei excesive de substanţe grase, şi se poate forma o crustă de o grosime considerabilă. Depozitele pot fi atât de masive încât să ducă la formarea unui strat compact, gros, grăsos, aderent, chiar urât mirositor. Desprinderea brutală provoacă copilului o durere inutilă, deoarece acest strat oricum dispare treptat, pe măsură ce copilul este îmbăiat.
Daca crusta este foarte groasă, caută în farmacii un unguent salicilic. Acesta se aplică înainte de baie cu circa 10 ore şi se spală uşor cu mâna de 3 – 4 ori pe săptămâna.
Cele mai multe imperfecţiuni ale pielii nou-născutului dispar de la sine, fără tratament, în câteva săptămâni de la naştere. Oricât de deranjante și urâte ar fi, trebuiesc lăsate să se vindece deoarece nu pun în pericol sănătatea copilului.
Cel mai bine însă este să pui întrebări. Oricât de morocănoase sau indispuse ar fi asistentele, pune toate întrebările care îţi vin în minte. Cere răspunsuri şi lămuriri, pentru că orice început este greu iar ajutorul este binevenit.
Cu drag,
Iulia